Eu am adus balonul, gras din fire,
Ca să se joace cu al meu băiat,
Dar a-nceput de-odată să înşire
Poveşti ciudate, ce m-au speriat :
“ Sunt mare şi umflat, sunt cineva !
Se lăuda balonul ne-ntrebat.
Dacă privesc un pic în preajma mea
Semăn cu soarele prea luminat.
Dar ce spun eu, sunt soarele leit,
Ba chiar sunt mai frumos, cum altul nu-i,
Căci iată, sunt pictat şi poleit
Şi nu am galbenul cum este-al lui.
Pe-o parte am şi verde, ar dori
Să aibă soarele aşa culoare,
Dar n-are, nu se poate împlini
Precum sunt eu, mereu într-o visare “.
Făcu balonul gras un cerc ce creşte
Şi agăţat rămâne în tavan,
Apoi stă singur iarăşi si vorbeşte :
“ Cine-i mai sus ? Mă tot întreb în van.
Sunt toţi mai mici ca mine şi mai jos.
Pot să-i privesc de-aici, de la-nălţime.
Sunt mici copii, iar eu cât de frumos !
Eu singur, iar în rest doar o mulţime.
Pot dacă vreau întrecere să fac
Cu rândunica. Iute pot să zbor.
Şi fără aripi care nici nu-mi plac.
El pe fereastră a ieşit uşor.
Nu-i nimeni să m-oprească, iarăşi spune,
Şi în curând pe soare îl întrec,
Stea după stea sub mine să se-adune
Nici nu mai stau, acum pe dată plec.
Voi fi mereu mai mare şi mai sus
Şi zilele voi face ca să fie
Când verzi când galbene către apus.
Mă voi roti cum îmi va place mie “.
Într-adevăr mai mare se făcu,
Nerăbdător în slavă a urcat,
Apoi pocni şi pe pământ căzu,
Balon neputincios şi dezumflat.
Adrian Munteanu